Ðåôåðàòû

Ñîâðåìåííàÿ ãåíåòèêà

8023 de semin?e 6022 erau dominantele galbene, iar 2001 – recesivele verzi.

Acest raport s-a dovedit a fi egal cu 3,01:1. Între cele 7324 semin?e din

genera?ia a doua 5474 erau netede ?i 1850 rugoase. În acest caz raportul s-

a dovedit a fi egal cu 2,96:1. Acela?i lucru s-a constatat ?i în cazul

celorlalte perechi de caractere contrastante. În genera?ia a doua are loc

segregarea caracterelor în a?a fel, încât un caracter recesiv revine la

trei caractere dominante. Este descoperit?, deci, o foarte important?

legitate! Dar pe Mendel îl intereseaz? modul în care se vor manifesta

aceste caractere la urm?toarea, cea de-a treia genera?ie. ?i din nou ob?ine

rezultate nea?teptate: în cazul autopoleniz?rii plantelor cu caractere

recesive fenomenul segreg?rii lipse?te, întreaga descenden?? este omogen?.

În schimb, plantele cu caractere dominante se manifest? în mod diferit: o

treime din ele nu segreg? în continuare; la celelalte dou? se produce

segregarea caracterelor dominante ?i recesive într-un raport de 3 la 1!

Plantele care in genera?iile urm?toare î?i p?streaz? neschimbate

caracterele au fost numite homozigote (omogene), iar plantele la care avea

loc segregarea caracterelor au fost numite heterozigote (heterogene) sau

hibride.

Reie?ind din experien?ele efectuate, Mendel a formulat dou? reguli:

regula domin?rii, denumit? ulterior prima lege a lui Mendel, sau legea

uniformit??ii hibrizilor din prima genera?ie; ?i cea de-a doua – regula

segreg?rii sau a doua lege a lui Mendel. Ea se bazeaz? pe faptul c? într-o

descenden?? de plante hibride, pe lâng? caractere dominante, apar ?i

caractere recesive, reprimate în prima genera?ie. Este cunoscut? ?i legea a

treia a lui Mendel – legea purit??ii game?ilor sau legea reparti?iei

independente a factorilor ereditari. Aceast? lege se manifest? în cazurile

în care formele parentale alese pentru încruci?are se deosebesc între ele

dup? câteva perechi de caractere contrastante.

În acest fel Mendel a fost primul care a reu?it s? stabileasc?

raporturile cantitative ?i legile de manifestare a eredit??ii. Cu ajutorul

acestor legi el a putut s? demonstreze de ce caracterele ereditare se

comport? anume într-un fel ?i nu în altul.

Mendel a f?cut presupunerea, c? factorii ereditari (genele) formeaz?

perechi ?i constau din dou? subunit??i, cunoscute în prezent sub numele de

alele. În procesul form?rii celulelor sexuale (proces, numit gametogenez?)

genele alele nimeresc în game?i diferi?i, iar în procesul fecunda?iei se

unesc iar??i în perechi.

Folosind diferite semne conven?ionale, Mendel a prezentat în felul

urm?tor procesul de combinare a alelelor ?i, prin urmare, a caracterelor.

Formele parentale el le-a însemnat prin P (de la latinescul parenta –

p?rin?i), forma matern? – prin semnul ?, care la grecii antici simboliza

oglinda Venerei, iar forma patern? prin semnul ? , care semnifica scutul ?i

suli?a zeului Marte. Alelele dominante au fost însemnate cu majuscule, iar

cele recesive - cu litere mic. Semnul X urma s? simbolizeze procesul

încruci??rii formelor parentale, F1 ?i F2 – prima ?i a doua genera?ie (F –

de la latinescul filii – copii).

S? examin?m cazul, când pentru încruci?are, în calitate de forma matern?

a fost folosit? maz?re cu flori ro?ii, iar în calitate de forma patern?-

maz?re cu flori albe. Dat fiind faptul c? formele parentale sunt uniforme

(homozigote), ele se înseamn? prin urm?toarele perechi de alele: AA –

pentru forma matern? (culoarea ro?ie a florilor) ?i aa pentru forma patern?

(culoarea alb? a florilor).

În procesul form?rii game?ilor (celulelor sexuale) fiecare dintre aceste

alele se integreaz? lor. În timpul fecund?rii game?ii masculi

(spermatozoizii) se unesc cu game?ii femeli (ovulele) ?i produc zigo?i

(ovule fecundate), ce con?in o alel? dominant? provenit? de la forma

matern? ?i una recesiv?, provenit? de la forma patern?. În acest fel,

formula lor genetic? va fi Aa.

Dar în virtutea faptului c? alela A reprim? complect ac?iunea alelei a,

în descenden?? se manifest? caracterul unuia dintre p?rin?i ?i anume

culoarea ro?ie a florilor, care o domin? pe cea alb?. Anume prin aceasta se

explic? uniformitatea hibrizilor din prima genera?ie.

Iar acum s? urm?rim în ce mod se combin? alelele ?i caracterele la

plantele hibride din a doua genera?ie.

În procesul gametogenezei la hibrizi genele alele se localizeaz? iar??i

în game?i. La rândul lor, diferi?i game?i în timpul fecund?rii se combin?

cu o probabilitate egal? ?i formeaz? patru tipuri de zigo?i. 'Trei din ei

con?ii alele dominante, dezvoltându-se în plante cu flori ro?ii, cel de-al

patrulea con?ine numai alele recesive ?i se. dezvolt? în planta cu flori

albe. Iat? ?i explica?ia segreg?rii în raport de 3 la plantelor cu flori

dup? fenotipul-culoare. Este de asemenea limpede c? unul dintre zigo?i

con?ine ambele alele dominante (AA), doi-câte una dominant? ?i câte una

recesiv? (Aa), iar ultimul – ambele recesive (aa). De aici reiese c?

segregarea dup? genotip este egal? cu 1:2:1.

Ce se are în vedere prin no?iunea de fenotip ?i genotip? Prin fenotip se

în?elege totalitatea caracterelor ?i însu?irilor vizibile ale unui

organism, iar prin genotip - totalitatea însu?irilor sale ereditare, a

genelor care determin? modul de dezvoltare a acestor caractere ?i însu?iri.

Cu alte cuvinte, genotipul reprezint? identitatea (localizat? în gene) a

organismului.

Dup? un princpiu analogic are loc combinarea alelelor ?i în cazul când

formele parentale se deosebesc prin mai multe perechi de caractere. S?

analiz?m cazul când Mendel a luat pentru încruci?are maz?rea cu culoarea

galben? ?i suprafa?a neted? a semin?elor (AABB) ?i maz?rea cu culoarea

verde ?i suprafa?a rugoas? a lor (aabb). În procesul gametogenezei la

ambele forme parentale în game?i se instaleaz? câte o alel? de la fiecare

pereche de gene.

În rezultatul fecund?rii se formeaz? plante hibride cu genotipul

heterozigotat dup? ambele perechi de alele (AaBb) ?i fenotipul de culoare

galben? ?i suprafa?a neted? a boabelor. Deci, ?i de data aceasta se observ?

aceea?i uniformitate a hibrizilor ca ?i în cazul monohibrid?rii.

Plantele hibride din prima genera?ie prin combinarea liber? ?i

independent? a alelelor formeaz? câte patru tipuri de game?i, care,

contopindu-se între ei, dau na?tere la 16 tipuri de zigo?i diferi?i. 9

dintre ei con?in în genotipul lor alelele dominante ale ambelor perechi de

gene (A-B-). De aceea dup? fenotip boabele vor fi galbene ?i netede. Trei

zigo?i con?in alele dominante de la prima pereche de gene ?i alele recesive

de la a doua pereche (A-bb).Dup? fenotip aceste boabe vor fi galbene ?i

rugoase. Al?i trei zigo?i, din contra, con?in în genotip alelele recesive

ale primei perechi de gene ?i pe cele dominante de la a doua pereche (aa B-

). Fenotipul semin?elor va fi verde ?i neted. În sfâr?it, unul din 16

zigo?i con?ine în genotipul s?u numai alelele recesive ale ambelor perechi

de gene (aabb). Aceste boabe sunt verzi ?i rugoase.

A?a dar, în cazul încruci??rii plantelor ce se deosebesc dup? dou?

perechi de caractere segregarea lor în genera?ia a doua are loc în raport

de 9:3:3:1.

Anume acest rezultat al segreg?rii i-a permis lui Mendel s? conchid? c?

factorii ereditari nu se contopesc ?i nu dispar, ce î?i p?streaz?

caracterul discret ?i se combin? liber cu o probabilitate egal?, iar

fiecare-pereche de caractere se transmite independent una de alta de la o

genera?ie la alta.

În acest fel Mendel nu numai c? a fost primul care a descoperit

principalele legit??i dup? care are loc mo?tenirea caracterelor, dar a

reu?it intuitiv, f?r? s? dispun? de nici un fel de date despre natura

factorilor ereditari, s? le dea o explica?ie. În aceasta ?i constat

genialitatea sa. Aceste descoperiri au acoperit de glorie numele lui

Mendel, dar faptul s-a produs abia dup? moartea sa.

Rezultatele experien?elor sale, verificate ?i iar??i verificate, Mendel

le-a prezentat în martie 1865 la ?edin?a societ??ii naturali?tilor la

Briunn (denumirea german? a ora?ului Brno). ?i-a întitulat expunerea

simplu: «Experien?e asupra hibrizilor vegetali», dar n-a fost în?eles de

audien?? – nu i s-a pus nici o întrebare. Aceast? lips? de în?elegere nu

avea nimic surprinz?tor: el vorbea despre fenomenele ereditare în cu totul

al?i termini decât se obi?nuia s? se fac? la acel moment. În afar? de

aceasta, el a apelat pe larg la serviciile matematici, lucru de asemenea

f?r? precedent.

În 1866 expunerea lui Mendel a fost publicat? în «Buletinul societ??ii

naturali?tilor din Briunn», care s-a expediat la 120 de biblioteci din

diferite ??ri ale Europei. Dar pesta tot lucrarea a întâmpinat lipsa de

în?elegere a contemporanilor. Vestitul Carl fon N(geli, profesor de

botanic? la Universitatea din Miunhen, a apreciat lucrarea ca fiind «un fel

de vinegret? - un amestec de botanic? cu algebr?», considerând, îns?, c?-?i

poate permite s?-l sf?tuiasc? pe Mendel s? verifice concluziile sale pe

al?i subiec?i, de exemplu, pe vulturici. Acesta s-a dovedit a fi un prost

serviciu, care a avut urm?ri nefaste. Florile vulturicilor sunt mici ?i (ca

?i alte compozite) formeaz? adesea semin?e f?r? a avea nevoie de

polenizare. De aceea experien?ele efectuate pe vulturici, pentru care

perseverentul Mendel a cheltuit câ?iva ani, au dat rezultate atenuate ?i l-

au f?cut chiar s? se îndoiasc? de juste?a descoperirii sale. A?a a ?i

murit, f?r? ca meritele s?-i fie recunoscute.

În anul 1900 în «Anale ale societ??ii germane de botanic?» au fost

publicate lucr?ri, apar?inând lui Hugo de Vries din Olanda, Carl Correns

din Germania ?i Eric Tschermak din Austria ?i care con?ineau rezultate

uimitor de asem?n?toare cu cele din lucrarea lui Mendel scris? cu 35 de ani

mai înainte. Fiecare dintre ace?ti autori remarca cu regret faptul c? luase

cuno?tin?? de lucrarea lui Mendel abia dup? ce ?i-a încheiat experien?ele.

Anul 1900, anul redescoperirii legilor lui Mendel, a devenit ?i anul de

na?tere a unei noi ?tiin?e – a geneticii. Din acest moment v?d încontinuu

lumina tiparului numeroase lucr?ri ale multor savan?i din diferite ??ri,

care vin s? confirme ideile lui Mendel despre factorii ereditari materiali.

Mendelismul a devenit fundamentul geneticii contemporane. Iat? cum

apreciaz? munca lui Mendel cunoscutul geneticiian T. G. Morgan: «În cei

zece ani cât a lucrat cu plantele sale în gr?dina m?n?stireasc? G. Mendel a

f?cut cea mai mare descoperire dintre toate câte au fost f?cute în biologie

în ultimii cinci sute de ani».

2.3 Bazele citologice ale eredit??ii

Cine nu a fost surprins de diversitatea organismelor vii din natur?! ?i

într-adev?r, reprezentan?ii lumii microorganismelor, ai plantelor ?i ai

animalelor par la prima vedere lipsi?i de vre-o asem?nare între ei.

Studiindu-se, îns?, structura intern? a organismelor, se descoper? dovezi

concludente ale similitudinilor existente între acele elemente vitale

minuscule din care se compun organele ?i ?esuturile lor. Astfel de

particule vitale elementare sunt celulele. Num?rul de celule, care

constituie corpul plantelor ?i animalelor superioare, este enorm. Astfel,

spre exemplu, în corpul uman se con?in aproximativ 5-1014 celule. ?i ele

toate provin din divizarea consecutiv? a unei singure celule – a ovulului

fecundat.

De?i num?rul de celule rezultate este mare, num?rul de diviz?ri necesare

form?rii lor este relativ mic – aceasta în virtutea faptului c? în urma

fiec?reia dintre diviz?rile ulterioare num?rul general de celule din

organismul în cre?tere se m?re?te de dou? ori în raport cu num?rul existent

la divizarea precedent?. S? explic?m, apelând la tabla de ?ah.

Conform unei legende, împ?ratul indian ne nume Sheram, care a tr?it cu o

mie cinci sute de ani în urm?, ?i care nu prea manifesta pricepere în

cârmuirea ??rii, a dus-o repede la ruin?. Atunci în?eleptul Sessa a compus

jocul de ?ah, în care regele – figura cea mai important? – nu putea s?

realizeze nimic f?r? ajutorul acordat de alte figuri. Lec?ia jocului de ?ah

a produs o mare impresie asupra regelui ?i i-a promis lui Sessa s?-l

r?spl?teasc? cu tot ce numai va dori. Sessa a cerut s?-i fie pus? pe primul

p?trat al tablei de ?ah un gr?unte, iar pe fiecare din cele 64 – de dou?

ori mai mult decât pe cel precedent. Regele a c?zut repede de acord,

bucurându-se de faptul c? s-a achitat , atât de ieftin cu în?eleptul. Din

hambare a început s? se aduc? grâu. Dar foarte curând a devenit limpede c?

condi?ia lui Sessa este irealizabil?: pentru strângerea unei astfel de

cantit??i de grâu ar fi necesar s? se semene ?i s? se recolteze de opt ori

întreaga suprafa?? a globului p?mântesc.

Indiferent de faptul dac? fac parte dintr-un organism multicelular sau

reprezint? ni?te vie?uitoare unicelulare de tipul protozoarelor, toate

celulele vii – au o structur? similar? ?i destul de complicat?. Ele sunt

compuse din membran?, citoplasm?, nucleu ?i din alte componente structurale

(fig. 3-4), care îndeplinesc diferite func?ii.

În via?a celulelor un rol excep?ional de mare îl joac? nucleul. Celulele

lipsite de nucleu nu se pot divide ?i mor.

Fig. 3. Schema structurii celulei dup? datele microscopiei electronice

Fig. 4. Schema combinat? a structurii celuleeucariotice cc?zut? la

microscoppul electronic (sec?iune transversal?)

a) selula animal?; b) celula vagetal?

1– nucleu cu cromatin? ?i nucleoli; 2 – mimbran? plasmatic?; 3 –

membran? celular?; 4 – plasmodesm?; 5 – reticul endoplasmatic

granulat; 6 – reticul neted; 7 – vacuol? pinocitotic?; 8 – apartul

Golgi; 9 – lizozomi; 10 – incluziunni de gr?simi în reticulul neted; 11

– centriol? cu microtuburile centrosferei; 12 – mitocondrii; 13 –

poliribozomi ai hialoplasmei; 14 – vacuuuol? central?; 15 – cloroplast.

Principalele elemente ale nucleului celular sunt forma?iile, de obicei

filiforme, de dimensiuni microscopice, care pentru capacitatea lor de a se

colora intens au fost denumite cromozomi (corpuri ce se pot colora). La

organismele de diferite specii num?rul de cromozomi variaz? în limite mari:

la maz?re exist? 14, la p?pu?oi – 20, la ?oareci – 40, la om – 46, la

cimpanzeu – 48 ?. a. m. d. În schimb, la reprezentan?ii uneia ?i aceleia?i

specii num?rul de cromozomi r?mâne constant. Celulele noi iau întotdeauna

fiin?? din cele existente pe calea diviz?rii acestora din urm?. Un moment

deosebit de important în procesul diviz?rii celulelor îl reprezint?

dublarea num?rului de cromozomi, care precede migr?rii lor în celulele-

fiice.

Înainte de divizarea celulei, fiecare cromozom se dubleaz?, formând

cromozomi identici cu el. În momentul în care celula matern? se divide în

dou? celule-fiice cromozomii pari se îndep?rteaz? unul de altul ?i migreaz?

în celule diferite. În consecin??, celulele fiice primesc cromozomi de

acela?i fel ca ?i cromozomii din celula matern?. Dup? distribuirea

cromozomilor în celulele fiice are loc ?i procesul de repartizare a

citoplasmei din celula matern?. Acest tip de diviziune a celulei a fost

numit mitoz?. Celulele formate cu ajutorul mitozei au aceea?i garnitur?

cromosomal?. Înmul?irea celulelor cu ajutorul mitozei asigur? cre?terea

organismului.

Pe lâng? mitoz?, este cunoscut ?i un alt tip de diviziune a celulelor

numit? diviziune reduc?ional? sau meioz?. Ea se produce în ?esuturile

generative ale plantelor ?i animalelor ?i se afl? la baza form?rii

celulelor sexuale.

Spre deosebire de mitoz?, meioza este înso?it? de dou? diviziuni

succesive ale celulelor, prima dintre ele se nume?te diviziune

reduc?ional?, iar cea de-a doua diviziune ecua?ional? sau de echilibrare. -

?i prima, ?i cea de-a doua diviziune sunt compuse din patru faze: profaz?,

metafaz?, anafaz? ?i telofaz?. Înainte de a întra în proces de diviziune

reduc?ional? cromozomii, ca în mitoz?, se dubleaz? ?i ca urmare fiecare

cromozom este compus din dou? jum?t??i egale – cromatide - surori.

Fig. 5. Schema fazelor mitozei în celula animal? (dup? M. Loba?ev);

1 – interfaza; 2 – profaza; 3 – prometefaza; 4 – metafaza; 5 – anafaza; 6 –

fusul nuclear; 7 – telofaza; 8 – ?an?ul de plasmodierez?.

În faza ini?ial? (profaz?) a diviziuni reduc?ionale cromozomii omologi

(materni ?i paterni) încep, s? se apropie ?i formeaz? perechi, ceva mai

târziu, în anafaz?, ei se deplaseaz? câte unul spre cele dou? poluri ale

celulei. În acest fel celula-fiic? con?ine câte un cromozom de la fiecare

pereche ?i de aceea num?rul total de cromozomi în sa este de dou? ori mai

mic decât în celula matern?.

A doua etap? de diviziune prin meioz? (diviziunea de echilibrare) se

produce dup? principiul mitozei obi?nuite. Singura diferen?? const? în

faptul c? în anafaza acestei diviziuni spre polurile celulei migreaz? nu

cromozomi întregi (constând din câte dou? cromatide) de la fiecare pereche

ca în anafaza diviziunii reduc?ionale, ce numai câte o jum?tate (câte o

cromatid?-sor?) de la fiecare cromozom.

Celulele care con?in un num?r redus (pe jum?tate) de cromozomi se numesc

celule haploide, iar cele care con?in o garnitur? întreag? (sau dubl?) de

cromozomi se numesc diploide.

Celulele organismului, cu excep?ia, celor sexuale sunt diploide, celulele

sexuale sau game?ii con?in un num?r redus de cromozomi.

În urma unirii în procesul fecunda?iei game?ii formeaz? zigo?i, în care

se restabile?te garnitura cromozomal? diploid?: una este adus? de

spermatozoizi, iar alta de ovul. Dezvoltându-se, zigotul d? na?tere

embrionului, iar din acesta se dezvolt? organismul matur. Când într-un

astfel de organism diploid se formeaz? game?ii, ei ob?in din nou o

garnitur? haploid? de cromozomi. Prin unirea ulterioar? a celulelor sexuale

se constituie iar??i organisme diploide. A?a, din genera?ie în genera?ie,

fiecare organism diploid, care apare din game?ii haploizi, dup? atingerea

perioadei de maturitate, formeaz? la rândul s?u game?i, prin care î?i

transmite caracterele genera?iei urm?toare. Prin urmare, ereditatea asigur?

continuitatea material? ?i func?ional? între un ?ir de genera?ii. Ea este

legat? nemijlocit de procesul înmul?irii, înmul?irea, la rândul ei, fiind

legat? de procesul diviziunii celulelor ?i de cel al reproducerii

elementelor lor structurale. Ovulul ?i spermatozoidul constituie puntea de

leg?tur? care une?te dou? genera?ii succesive, iar baza materiala a

eredit??ii o constituie acele elemente structurale ale celulelor care în

procesul diviziunii lor sunt capabile s? se autodubleze ?i s? se

repartizeze în mod egal între celulele-fiice.

Fig. 6. Schema meiozei

Numeroase cercet?ri au permis s? se poat? stabili, c? cromozomii

nucleului celular sunt capabili s? satisfac? aceste condi?ii. Treptat s-a

format opinia c? unit??ile materiale, denumite de Mendel factori ereditari,

sunt localizate în cromozomi.

Primele confirm?ri experimentale în acest sens au fost ob?inute în anul

1902 de c?tre V. Sutton în SUA ?i de c?tre T. Boveri în Germania. Studiind

procesul de gametogenez? la l?cust? ?i la alte specii de animale, Seton a

reu?it s? urm?reasc? modul de repartizare a cromozomilor în game?i,

reunirea lor în zigo?i ?i principiul de transmitere a caracterelor

urma?ilor. Concomitent s-a constatat c? comportamentul specific al

caracterelor, stabilit de Mendel, este condi?ionat de acela?i mecanism ca

?i comportamentul cromozomilor omologi în procesul gametogenezei ?i

fecunda?iei. A devenit cunoscut faptul c? genele alele sunt localizate pe

perechile de cromozomi omologi: câte una în fiecare cromozom. Prin urmare,

combinarea cromozomilor duce în mod automat ?i la combinarea genelor alele

localizate în ei. În acest fel comportamentul cromozomilor omologi serve?te

în calitate de mecanism citologic al combin?rii genelor ?i, corespunz?tor,

al caracterelor într-un ?ir consecutiv de genera?ii. Prin acest mecanism

legile eredit??ii, descoperite de Mendel, cap?t? o bun? explica?ie.

Concluziile f?cute de V. Sutton ?i T. Boveri au pus o baz? solid? teoriei

cromozomale a eredit??ii, numit? morganism, în cinstea vestitului

geneticiian american T. Morgan, care a adus o mare contribu?ie la

demonstrarea experimental? a rolului cromozomilor în transmiterea

ereditar?.

III. TEORIA CROMOZOMIAL? A EREDIT??II

3.1 Cromozomii, genele ?i caracterele

Dup? cum am men?ionat deja în urma cercet?rilor citologice ?i a primelor

cercet?ri genetice la începutul secolului nostru au devenit absolut

evidente urm?toarele:

1. Toate celulele au un num?r determinat de cromozomi, localiza?i în

nucleu.

2. În celulele somatice cromozomii formeaz? perechi.

3. La reproducerea celulelor cromozomii se divizeaz? ?i sunt distribui?i

în p?r?i egale între cele dou? celule-fiice. Datorit? acestui fapt fiecare

celul? ob?ine dou? copii de cromozomi de fiecare tip.

4. La formarea celulelor sexuale (game?ilor) se produce o diviziune

reduc?ional? (meioz?), care asigur? mic?orarea de dou? ori a num?rului de

cromozomi. Game?ii au numai câte o copie de cromozom de fiecare tip.

5. Ovulele fecundate conduc la formarea zigotului (ovulului fecundat), în

nucleul c?ruia se restabile?te garnitura dubl? de cromozomi. Zigotul este

celula ini?ial? a noului organism, care începe a se dezvolta.

Aceste principii se afl? la baza teoriei cromozomice a eredit??ii, numit?

morganism, în cinstea cunoscutului savant american T. Morgan, care prin

cercet?rile sale a dovedit pe cale experimental? rolul cromozomilor în

transmiterea ereditar? a caracterelor. Conform acestei teorii, unit??ile

materiale ale eredit??ii (genele) formeaz? elementele structurale ale

cromozomilor ?i se localizeaz? în ele în ordine liniar?.

În aceea?i perioad?, datorit? alian?ei dintre genetic? ?i citologie, a

luat na?tere citogenetica, o ramur? independent? a biologiei, care a

explicat ?i a dovedit aptitudinile ereditare abstracte, descoperite de

Mendel.

Pe baza a numeroase observa?ii ?i experien?e cu musculi?a o?etului

(Drozophila melanogaster) Morgan a stabilit modul în care sunt mo?tenite

caracterele cele mai manifeste. Luând în considera?ie, c? drozofila are

caractere multe, iar cromozomi doar 8, el a f?cut concluzia c? între

cromozomi ?i gene nu poate fi pus semnul egalit??ii, ele nu sunt identice:

genele reprezint? componentele structurale ale cromozomilor ?i sunt

localizate în num?r mare în ei în ordine liniar?.

A fost confirmat faptul c? genele sunt elementele prin care se transmite

informa?ia ereditar?.

Genele joac? un rol dintre cele mai însemnate în toate procesele vitale.

Pu?in probabil c? exist? vre-un caracter care s? nu se g?seasc? într-o

m?sur? oarecare sub controlul genelor. Genele controleaz? culoarea ?i forma

animalelor ?i a plantelor, dimensiunile ?i ritmul lor de cre?tere,

capacitatea de a vedea, auzi, mirosi ?i chiar m?sura în care copilul este

receptiv la educa?ie.

Pentru a ne da sama de importan?a genelor, s? compar?m organismul cu o

fabric? sau uzin?, unde se desf??oar? un num?r enorm de procese. Grupe de

muncitori specializa?i execut? opera?ii conform unor indica?ii precise date

de cineva. În «fabrica» organismu-lui aceste indica?ii sunt date de gene.

Genele î?i exercit? ac?iunea la orice stadiu de dezvoltare a organismului

de-a lungul întregii lui vie?i. Cu toate acestea nu înseamn? deloc c?

genele constituie unicul factor ce condi?ioneaz? dezvoltarea. Asemenea

proceselor de produc?ie de la întreprinderi industriale, procesele vitale

depind, bun?oar?, de aprovizionarea cu materialele necesare, precum ?i de

alte aspecte. De exemplu, genele care condi?ioneaz? cre?terea normal? nu-?i

pot manifesta pe deplin poten?ele la plantele cultivate pe un sol s?rac sau

la animalele prost alimentate. Remarcabile capacit??i intelectuale,

determinate de gene, pot r?mâne f?r? manifestare-la copiii care nu au

c?p?tat instruirea necesar?. Dezvoltarea în cadrul fiec?rei etape este

controlat? prin interac?iunea genelor ?i a factorilor din mediul extern.

Ce sunt, totu?i, genele?

În istoria cercet?rii structurii Genei momentul principal l-a constituit

dezv?luirea naturii alelismului. T. Morgan, autorul teoriei cromozomiale a

eredit??ii, considera c? genele reprezint? structuri elementare, f?r?

diviziuni ulterioare, care ocup? un loc strict determinat în cromozom ?i

care în timpul muta?iilor (modific?rilor ereditare) se schimb? integral.

Baz? pentru o asemenea concluzie au servit experien?ele în domeniul

alelizmului. Alele se numesc diferitele st?ri (muta?ii) ale uneia ?i

acelea?i gene.

În anii 1928-1930 renumitul geneticiian N. P. Dubinin a descoperit la

drozofil? un ?ir de muta?ii de tipul «scut», care priveau dezvoltarea

peri?orilor. Desenul amplas?rii pe corpul acestei musculi?e a perilor mari

are un caracter cât se poate de precis. În schimb diferitele muta?ii «scut»

conduceau la faptul c? în diferite p?r?i ale corpului drozofilei peri?orii

nu se dezvoltau. Aceste noi fenomene nu puteau fi nici într-un fel

explicate, reie?ind din concep?ia indivizibilit??ii genelor. N. P. Dubinin

a fost primul care a emis ideea c? genele muteaz? pe p?r?i ?i nu integral.

În acest context urma s? se accepte ipoteza c? genele se divid, adic? sunt

compuse din forma?ii ?i mai mici. Prin lucr?rile lui N. P. Dubinin, I. I.

Agol, A. O. Gaisinovici, A. S. Serebrovschii, S. G. Levit, N. I. ?apiro ?i

ale altor savan?i a fost creat? teoria centric? a genei conform c?reia în

gene exist? numeroase centre, dispuse în ordine liniar? ?i capabile s? se

modifice (s? muteze) unul independent de altul.

3.2 Muta?iile ca surs? de alele noi

Muta?ia reprezint? o modificare structural? ?i func?ional? a genelor,

care se transmite prin ereditate ?i din care rezult? gene alele. În urma

unui ?ir de muta?ii ale unei gene care ocup? un loc constant (locus) în

cromozom, se formeaz? o serie de gene alele. Alela normal? sau alela «de

tip s?lbatic», cum i se mai spune, se consider? dominant?, iar alela care

apare în urma modific?rii acestea se nume?te alel? mutanta sau recesiv?. La

musculi?a o?etului culoarea ochilor este determinat? de o serie dintr-un

num?r do 12 alele, care ?i condi?ioneaz? apari?ia tuturor varia?iilor

coloristice de la ro?u-aprins pân? la alb. La iepuri s-a descoperit o serie

din patru alele care condi?ioneaz? culoarea neagr?, cenu?ie, himalaian? ?i

alb? a bl?nii. Culoarea neagr? reprezint? culoarea dominant?, iar cea alb?,

în raport cu celelalte culori, este recesiv?. La rândul ei, culoarea

cenu?ie este recesiv? în raport cu cea neagr? ?i dominant? în raport cu

alte culori. Culoarea himalaian? este dominant? în raport cu cea alb? ?i

recesiv? în raport cu celelalte.

Cuno?tin?ele teoretice despre modul în care sunt mo?tenite caracterele

date sunt folosite pe larg în practic? în vederea ob?inerii culorii dorite

a bl?nii la iepuri. De exemplu, prin încruci?area a doi iepuri de culoare

neagr? în genera?iile care rezult? se pot ob?ine nu numai iepuri negri, ci

?i suri, himalaeni ?i chiar albi. În toate cazurile rezultatele

încruci??rii depind de genotipul perechilor parentale. Dac? sunt

încruci?a?i doi iepuri negri heterozigo?i dup? culoarea neagr? ?i cenu?ie,

în descenden?? se vor ob?ine 75 % de iepuri de culoare neagr? ?i 25% de

culoare cenu?ie. Dac?, îns?, p?rin?ii sunt heterozigo?i dup? culoarea

himalaian? ?i alb?, 75% de descenden?i vor fi himalaeni, iar 25%-albi. La

iepurii himalaeni colora?ia bl?nii este alb?, iar pe vârful urechilor, pe

coad?, bot ?i pe labe - neagr?.

Dat fiind faptul c? ?i cromozomii, ?i genele sunt destul de statornice ?i

în virtutea acestei împrejur?ri, muta?iile se produc relativ rar apari?ia

de noi gene are loc la fel de rar. Dac? ar fi altfel, în natur? ar domina,

în schimbul legilor dup? care se desf??oar? transmiterea de caractere, un

haos general.

S? prezent?m câteva exemple de muta?ie. În anul 1791 în statul Masacusets

(SUA) într-o turm? de oi a ap?rut un miel-mutant cu picioare foarte scurte.

Cresc?torii de oi l-au remarcat ?i au g?sit c? este ra?ional ca prin

selec?ie acest caracter (picioarele scurte) s? fie fixat în ereditate.

Explica?ia? Nu mai era nevoie de a se construi ocoale înalte. A?a a ap?rut

vestita ras? ancon? de oi cu picioare scurte.

Dup? cum se ?tie, vaci f?r? coarne se întâlnesc rar. Muta?ia în urma

c?reia au ap?rut aceste soiuri de vaci s-a produs în 1889 în statul Canzas

(SUA). Tot pe calea selec?iei ea a fost fixat? ?i astfel s-a pus începutul

vitelor de rasa Herford f?r? coarne. Vacile f?r? coarne, de?i din

neobi?nuin?? ele ne par nu tocmai ar?toase, în schimb au mai pu?ine ?anse

de a se r?ni în timpul «disputelor».

Este general cunoscut? compara?ia cu o cioar? alb?. Dar a v?zut oare

cineva dintre dumneavoastr? o cioar? alb?? În muzeul Darwin din Moscova

sunt expuse sub forma împ?iat? p?s?ri ?i animale de culoare alb?, a?a-

numi?ii albino?i: exemplare de cioar?, st?ncu??, vulturi, samur ?. a. De

curând în Primorie ni?te vân?tori au capturat un lup alb. În gr?dina

zoologic? din Deli exist? un tigru alb, iar la Tochio se afl? o giraf? de

culoare alb? - singurul exemplar din lume. În octombrie 1967 în junglele

Rio-Muni (Guineea Ecuatorial?) a fost descoperit? o goril? complet alb?,

fapt care a produs o adev?rat? senza?ie printre zoologi. Ei i s-a dat

numele de «Fulgu?orul» ?i a fost dus? într-una din gr?dinile zoologice ale

acestei ??ri.

Se întâlnesc de asemenea mutan?i de alt tip, când func?iile genelor nu

sunt reprimate, ci, din contra, se intensific?. În urma anumitor modific?ri

se poate forma o gen? care s? condi?ioneze formarea unui pigment ne

întâlnit la indivizii de specia dat?. Exist?, de exemplu, lupi negri,

ro?ii. În sovhozul «Cabadian» din Republica Tadjic? s-a n?scut un miel cu

blan? albastr?.

3.3 Muta?iile ?i mediul

Muta?iile pot fi utile, neutre sau d?un?toare pentru organismul dat.

Muta?iile utile (adaptive) stau la baza dezvolt?rii evolutive a

organismelor prin intermediul selec?iei naturale. Astfel, gâtul lung al

girafei, ap?rut ca urmare a unei muta?ii, prezenta avantaje în lupta pentru

existen?? fa?? de gâtul scurt. Microbii mutan?i, care sunt mai rezisten?i

la antibiotice, continu? s? existe, în timp ce microbii sensibili la

acestea per.

De regul?, muta?iile d?un?toare duc la moartea organismelor sau le

determin? sterilitatea, ?i, deoarece nu pot l?sa descenden?i, aceste

organisme sunt treptat eliminate de pe arena evolu?iei. În cel mai bun caz,

în urma muta?iilor d?un?toare organismele r?mân vii, dar caracterele le

sunt schimbate într-o a?a m?sur?, încât nu mai sunt capabile s? ?in? piept

concuren?ei cu alte organisme ?i sunt nevoite s? cedeze locul unor indivizi

mai adapta?i.

Muta?iile neutre sau indiferente nu afecteaz? caractere ?i însu?iri de

importan?? vital? ale organismului, care s? determine o modificare a

poten?ialului s?u biotic. Astfel de organisme se înmul?esc în mod normal,

muta?iile neutre acumulându-se treptat în popula?ii. O bucl? de p?r alb pe

un fundal de p?r negru la b?rba?i nu influen?eaz? asupra cre?terii,

dezvolt?rii, c?s?toriei ?i asupra capacit??ii reproductive a acestuia. Din

aceast? cauz? o astfel de muta?ie nu are sub raportul capacit??ii vitale a

subiectului nici o urmare, îi este indiferent?. ?i totu?i i, majoritatea

absolut? a muta?iilor sunt d?un?toare pentru organism. De ce? S? încerc?m

s? g?sim explica?ia.

Se ?tie c? speciile exist? în' condi?ii naturale timp de milioane de ani.

Într-un timp atât de îndelungat indivizii care le compun sunt confrunta?i

cu cele mai variate condi?ii de mediu. Supravie?uiau doar cei care se

puteau adapta u?or, acomodându-se la noile condi?ii. To?i ceilal?i periau.

Indivizii supravie?uitori erau adapta?i nu numai la un singur factor al

ambian?ei, ci la întreg complexul de factori, prezen?i în ea. Din aceast?

cauz? la ei toate caracterele ?i însu?irile sunt bine coordonate,

dezvoltate ?i exprimate fenotipic în chipul cel mai fericit toate genele

din sistemul genotipurilor acestor organisme se condi?ioneaz? reciproc,

ac?iunea uneia dintre ele se combin? armonios cu ac?iunile altora exact în

felul în care se îmbin? armonios ac?iunile tuturor interpre?ilor dintr-o

orchestr? simfonic? bine dirijat?.

Dar intervine momentul producerii muta?iei, care determin? modificarea

uneia dintre însu?irile organismului. Organismul mutant înc? nu s-a

acomodat definitiv la condi?iile reale de via??, gena care a suferit o

modificare înc? nu s-a înscris în constela?ia altor gene din sistemul

genetic, ac?iunea ei într? în contradic?ie cu direc?ia general? de ac?iune

a întregului genotip.

Dac? o asemenea muta?ie are un caracter dominant, adic? se manifest?

imediat în fenotip, atunci purt?torul acestei muta?ii are pu?ine ?anse s?-

?i continue existen?a. Bun?oar?, plantele de grâu cu tulpin? lung? ?i

sub?ire au pu?ine ?anse s? se men?in? în pozi?ie vertical? în timpul

irig?rii, comparativ cu exemplarele cu tulpina groas? ?i scurt?. Dac?,

îns?, muta?ia are un caracter recesiv, un timp ea se men?ine în stare

recesiv? f?r? s? produc? vre-o daun? purt?torului ei. Dar, începând cu cea

de-a doua genera?ie, aceast? muta?ie începe s? treac? treptat în stare

homozigot? ?i ac?iunea ei se va r?sfrânge asupra organismului. De regul?,

prin selec?ia natural? aceste organisme sunt eliminate din popula?ie-tot

a?a cum, s? zicem, conduc?torul unui ansamblu de dansuri înlocuie?te

dansatorul, având un picior luxat, pentru ca acesta s? nu încurce

celorlal?i.

Cu alte cuvinte, probabilitatea ca muta?ia numai ce produs? s? prezinte

imediat valoare adaptiv? pentru organism este extrem de mic?. Aceast?

probabilitate poate fi asem?nat? cu felul în care un me?ter-ceasornicar

scoate pe achipuite din cutia cu piese de schimb anume piesa care este

necesar? pentru marca de ceasornic adus la repara?ie. Se poate mai degrab?

a?tepta s?-i nimereasc? o pies? asem?n?toare de la o alt? marc? de

ceasornic, fapt care n-ar îmbun?t??i, ci, din contra, ar conduce la o mai

proast? func?ionare a întregului mecanism. A?a stând lucrurile, în sistemul

genotipului dat sunt «achizi?ionate» doar acele muta?ii care sunt aprobate

prin selec?ie natural?.

De remarcat faptul c? no?iunile de nocivitate sau utilitate a muta?iilor,

de caractere dominante ?i recesive sunt cât se poate de relative. In

dependen?? de condi?iile concrete în care tr?ie?te organismul dat, aceste

no?iuni pot s? treac? dintr-o categorie în alta. Astfel, la nord blana alb?

a ursului alb reprezint? un caracter util, iar în regiunile centrale ale

planetei el va deveni d?un?tor, îl va împiedica s? se poat? ascunde de

du?mani, inclusiv de vân?tori.

Mai sus am men?ionat c? prin interac?iunea eredit??ii cu mediul se

formeaz? fenotipul organismelor. Dar în ce m?sur? caracterele organismului

depind de ereditate ?i în ce m?sur? de mediul ambiant? Iat? rezultatele

unei experien?e. Dac? sunt crescu?i în incubator, iepurii himalaeni r?mân

absolut albi, lipsindu-le por?iunile negre de pe anumite p?r?i ale

corpului. iar dac? unui epure himalaeani se vor smulge de pe o por?iune

perii de culoare alb? ?i locul gol ap?rut se va men?ine la o temperatur?

joas?, perii crescu?i din nou vor fi negri. Aceasta înseamn? c? gena

culorii la epurele himalaean nu determin? în mod nemijlocit apari?ia

perilor negri sau albi. Ea condi?ioneaz? numai reac?ia specfic? a perilor

la ac?iunea termic?: la o temperatur? sc?zut? a corpului (ca ?i în cazul

r?cirii artificiale a unor por?iuni ale pieii) cresc peri de culoare

neagr?, iar la o temperatur? ridicat? perii r?mân albi.

Majoritatea caracterelor cantitative depind în mare m?sur? de mediul

ambiant. Genotipul determin? cadrul în care va decurge dezvoltarea

organismului, iar factorii externi determin? dezvoltarea în limitele

stabilite de genotip. Câinele care a fost bine hr?nit este mai mare decât

cel ?inut fl?mând. Dar un ?ânc de ras? vîn?toreasc? silit s? îndure foame

va cre?te, totu?i, un câine mai mare decât ?âncul bine hr?nit al unui

câine de camer?.

Diferitele rase de vite cornute mari ?i unii indivizi lua?i aparte din

cadrul aceleia?i rase se deosebesc prin genotipuri, care determin?

cantitatea de lapte format. Atunci, îns?, când o vac? cu un genotip bun

este prost hr?nit?, ea poate s? dea chiar mai pu?in lapte decât una având

un genotip mai inferior, dar care este între?inut? în condi?ii mai bune. În

aceste cazuri este important s? se stabileasc? în ce m?sur? pot influen?a

condi?iile de mediu asupra poten?elor ereditare ale organismului. Cu alte

cuvinte, este necesar s? se creeze astfel de condi?ii în care

posibilit??ile poten?iale con?inute în genotip s? se manifeste plenar în

fenotip, adic? în organismul matur.

Protejarea ac?iunii genotipului de influen?ele d?un?toare ale mediului în

timpul form?rii caracterelor cantitative reprezint? una dintre cele mai

importante (dar ?i dintre cele mai dificile) sarcini, ce stau în fa?a

geneticiienilor ?i a selec?ionatorilor.

IV. BAZELE MOLECULARE ALE EREDIT??II

4.1 Acizii nucleici

Cromozomii, în care sunt localizate genele, sunt ni?te structuri cu

caracter molecular, alc?tuite dintr-un mare num?r de elemente de natur?

chimic? diferit?. Aproximativ 90% din masa total? a cromozomilor o

constituie a?a-numitul complex nucleo-histonic, format din acid

dezoxiribonucleic (ADN) ?i proteine histonice. În afar? de aceasta, în

componen?a cromozomilor mai intr? ?i mici cantit??i de proteine bazice, de

lipide, acizi ribonucleici (ARN) ?i cationi ai unor metale (calciu, magniu

?. a.).

S? vedem, ce func?ii îndeplinesc fiecare dintre aceste componente ?i care

molecule sunt înzestrate cu propriet??i ereditare.

La dezvoltarea cuno?tin?elor despre moleculele ereditare o mare

contribu?ie a adus remarcabilul savant N. CE- Col?ov. Înc? în anul 1927 el

a emis o serie de ipoteze ?i presupuneri în leg?tur? cu natura chimic? a

substan?ei responsabile de p?strarea, transmiterea ?i realizarea

capacit??ilor ereditare (genetice) ale organismelor. Col?ov a exprimat

aceste idei privind mecanismul care asigur? continuitatea materialului

ereditar prin formula: «Omnis molecula ex molecula»: «Fiecare molecul?

provine din alt? molecul?».

C?tre acest timp, datorit? lucr?rilor lui Morgan, ?i-a câ?tigat încredere

unanim? ideea c? genele sunt aranjate într-o ordine strict determinat? în

cadrul structurilor liniare cromozomale. Dar structura molecular? a

cromozomilor r?mânea complet necunoscut?.

Pornind de la ra?ionamente pur logice, Col?ov a ajuns la concluzia c?

Ñòðàíèöû: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16


© 2010 Ñîáðàíèå ðåôåðàòîâ